O familie cu greutate!

O familie cu greutate!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ambiție, duritate, transpirație și putere sunt elementele ce conturează întreaga viață a familiei Pârjol a cărei greutate depășește jumătate de tonă.

După nenumărați ani de antrenamente și încercări, familia Pârjol a ajuns să domine lumea la cele mai mari concursuri de forță. Campionatul Mondial de Skandenberg sau The World’s Strongest Man sunt îndeletnicirile preferate a celei mai „grele” familii din România. Cu o pasiune nebună pentru sport, Mirela Pârjol, campioană națională, balcanică, europeană si mondială la skandenberg a insuflat sentimentul și fetelor sale care la treisprezece și cincisprezece ani au caștigat deja competitii naționale atât la juniori cât și la seniori.

Fiul, mai “greu” decât tatăl

Nici partea masculină a familiei nu se lasă mai prejos. Cu 23 de ani de haltere “în spate”, Mircea Pârjol concurează acum la cele mai puternice competiții “The strongest man“  unde îl are drept adversar chiar pe fiul său. La doar 18 ani, cu o înălțime de 1.80 metri și o greutate de 135 de kilograme, juniorul Paul se luptă de la egal la egal cu monștrii lumii în competiții de Super Series. Cu o tehnică desăvârșită și cu o putere  nimicitoare, puștiul reușește să ridice greutăți de peste 180 de kilograme și să tragă camioane fără un efort prea mare. Mai mult, el deține acum titlul de cel mai puternic bărbat al casei după ce l-a învins pe tatăl său la concursul de forță de la București. “Eu trag de fiare de 23 de ani și până să practic sportul ăsta am făcut culturism, doi ani de haltere, box și alți doi ani de skandemberg. Paul a făcut skandemberg și a ieșit locul întâi la naționala de juniori, box și haltere unde a câștigat alte multe premii”, dezvăluie Mircea.

Dieta românească e cam săracă
Deși este o familie de campioni, viața lor este una modestă ce se împarte între antrenamente și muncă. Cu toate astea indiferent de grija zilei de mâine, sportul nu se va clasa niciodată pe locul doi în familia Pârjol. Însă există și sacricii, în cazul lor acestea fiind cele alimentare. Dacă dieta americanilor se construiește pe un buget de 4.000 – 5.000 de euro, în familia Pârjol lucrurile stau un pic altfel. „Noi mâncăm de 800 de euro amândoi pe lună. Din sport nu se poate trăi și nu ne permitem să mâncăm ca ceilalți. Noroc de sponsorul nostru că ne asigură proteinele și vitaminele de care avem nevoie și nu ne rămâne nouă decât masa în sine. Nu ne rămâne decât să sperăm că va veni și la noi ziua să mâncăm de 4000 de euro ca americanii. Aia pe langă steroizi, manâncă câte 10000 de calorii pe zi”, a explicat seniorul.

Venit modest pentru dietă și întreținere

Întrebarea firească este la cât ajung veniturile familiei pentru a putea urma acest regim alimentar. Mircea Pârjol recunoaște, cu sinceritate, că pentru a se descurca are mai multe job-uri: „Eu mai câștig bani de la oamenii care vin la mine să îi antrenez, dar nu oricine are bani să mă plătească pe mine… Pe lângă asta noi suntem angajați la firma de pază a lui Daniel Stancu, un alt sportiv și ne mai scoatem și de acolo niște bani. Eu mai sunt și antrenor de skandenberg și arbitru și am și de aici niște avantaje”.

Momente amuzante
Forța pe care o au cei doi membri ai familiei Pârjol nu le folosește doar în concursuri, ci și în viața de zi cu zi. Ei au rememorat un eveniment cu care s-au confruntat în urmă cu ceva vreme și care acum e povestit la reuniunile de familie. „O fază amuzantă ni s-a întâmplat în parcare la un supermarket, când cineva mi-a blocat mașina. Am ieși eu cu Paul afară și fară să stăm la discuții am lăsat plasele din mână, am luat mașina în cârcă și am scos-o de acolo într-un minut. Se uita lumea la noi și ne aplauda de parcă eram în vreo competiție nu in parcare la magazin. Dar asta cu mutatul mașinii s-a întâmplat de multe ori , ba odată i-am rasturnat mașina unui vecin ca să poată suda sub ea”, râde Mircea.

 „Noi facem câte cinci antrenamente normale pe săptămână și trei specifice concursurilor pentru oameni „strong”, care constă în cărat bușteni, ridicat pietre și tras camioane. Pentru că stăm la curte ne-am făcut propria sală de antrenament unde mai vin și alți colegi de-ai noștrii”, Mircea Pârjol

„Pentru a te menține în formă trebuie să dormi cel puțin 8 ore pe noapte. După fiecare concurs ai nevoie de cel puțin două – trei zile să te refaci, timp în care putem mânca orice, fără a mai ține cont de dietă, pentru că în timpul competiție pierzi două kilograme”, Paul Pârjol

Articol scris de Vlad Manolache

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Mii de euro de la stat pentru tinerii care vor deveni părinți! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica de 4 ani, după ce a făcut o depăşire imprudentă
Momentul tragicului accident de pe Drumul Morţii E85, surprins de o cameră. Tatăl şi-a condus spre moarte soţia şi fiica…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
Simona Halep a luat decizia. A anunțat oficial în urmă cu puțin timp: Nu este ceea ce mi-aș fi dorit...
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×